Tomnatic-Sibiu

Descriere

Pentru cei care doresc o tură mai lungă până în Sibiu, propunem traseul Tomnatic cu un nivel mediu de di cultate.
Un traseu clasic, care include porțiuni de urcare pe drum asfaltat de la Păltiniș Arena̦ Păltiniș până la intrarea în Păltiniș (prima parcare), apoi urcare pe drumul forestier care începe de sub cabana din lemn de pe partea stângă a drumului, traversând pârtia, și se continuă urcarea. La prima intersecție a drumului forestier continuați pe drumul din stânga până la Releul Oncești. Continuați urcarea pe poteca marcată pe partea dreaptă a Releului și după aproximativ 200m ajungeți pe Vârful Oncești de unde începe poteca de coborâre.

Prima porțiune de coborâre este mai tehnică, presărată cu rădăcini și pietre, apoi urmează o potecă lată din pământ și pietre. Pe parcurs întâlniți mai multe intersecții de poteci, păstrați poteca principală cu direcția de înainte spre Rășinari. Traseul trece prin păduri și merge mai departe pe plaiuri mioritice speci ce, care oferă o priveliște de vis. De pe aceste plaiuri pitorești începe coborârea nală, varianta propusă părăsește drumul principal la Apa Cumpănită unde drumul principal duce înspre stânga schimbând muchia dealului, țineți direcția înainte pe același picior de deal. Suprafața de rulare se schimbă din drum de căruță în potecă tehnică pe muchia piciorului de deal, poteca trece prin pădure de pini și iese pe pășuniile de deasupra Văii Caselor. De aici coborâți

pe pășune până la drumul de căruță care se conectează cu drumul forestier care duce în satul Rășinari.

De aici se continuă pe drum asfaltat până la ieșirea spre Sibiu, pentru conectarea cu poteca din Pădurea Dumbrava, se face stânga pe drumul asfaltat către satul Poplaca și se urcă până în vârful dealului, unde, în dreptul Mănăstirii se face dreapta spre Releu pe un drum de căruță; înainte de a ajunge la Releu se face ușor stânga, urmărind drumul de căruță pe o distanță de aproximativ de 250 m, apoi se urmărește drumul de căruță care face dreapta în pădure.

Din acest loc începe o potecă distractivă din pământ, unde contrapante și valuri naturale te țin în priză până în Parcul Subarini, unde se folosește pista de biciclete până la Stația de autobuz din Gară. De aici se poate lua pentru încă o tură autobuzul nr. 22 care merge la Păltiniș.

Niv. tehnic / Technique level

Niv. anduranță / Fitness level

Lungime / Length

39 km (doar dus)

Durată / Riding time

3-4 ore/hours

Alt.max. / Alt.min.

1702m / 408m

Urcare / Asscent

674m

Coborâre / Descent

1574m

Suprafață / Surface

potecă și drumuri de conexiune/trail and conection roads

Pe poteci se acordă prioritate drumeților, se încetinește sau chiar se oprește dacă este cazul.Pe drumurile de conexiune se aplică regulile de circulație pe drumurile publice, conform Legislației Rutiere în vigoare. /Hikers have priority on trails, go slow, even stop if needed. On the conection roads, the Road Legislation is aplying.

Descarca harta (GPX)